Sursă foto: Baschet.ro

În urma tragerii la sorţi a grupelor competiţiei masculine de baschet EuroCup de vineri, efectuată la Barcelona, U-BT Cluj-Napoca, campioana en titre a României, a fost repartizată în grupă (B) cu deţinătoarea trofeului, Dreamland Gran Canaria.

Echipa României le va reîntâlni pe ratiopharm Ulm (Germania), JL Bourg-en-Bresse (Franţa) şi Lietkabelis Panevezys (Lituania), care i-au fost adversare şi în sezonul trecut, potrivit site-ului oficial al clubului. Celelalte componente ale grupei sunt Buducnost Podgorica (Muntenegru), Turk Telekom Ankara (Turcia), Aris Salonic (Grecia), Dolomiti Energia Trento (Italia) şi Slask Wroclaw (Polonia).

Mihai Silvăşan, antrenor: „Evident, încă nu ştim loturile echipelor sau ce achiziţii vor face adversarele. Pe de altă parte, vom întâlni nume importante, care au tradiţie şi experienţă în competiţiile europene. Vom juca cu echipa care a câştigat EuroCup în sezonul precedent, dar şi cu finalista (Turk Telekom Ankara, n. red.). Ambele vor fi extrem de puternice.

Cu siguranţă suporterii noştri trebuie să se aştepte la un baschet de calitate în cel puţin 9 dintre meciurile de acasă, sperăm noi şi mai multe. Îi aşteptăm pe fani alături de noi şi ne dorim să facem o performanţă mai bună decât anul trecut.”

Conform surselor, începând cu noul sezon, doar primele şase clasate din fiecare grupă vor avansa în faza următoare a competiţiei, în loc de opt. Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, iar celelalte patru vor susţine baraje pentru sferturi, încrucişat. Meciurile din fazele eliminatorii vor avea loc în manşă unică, dar semifinalele şi finala se vor disputa după sistemul cel mai bun din trei partide.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *