În prima zi a mandatului său, noul ministru al justiției polonez a semnat miercuri o moțiune pentru aderarea Poloniei la Biroul Procurorului Public European (EPPO, Parchetul European), marcând o schimbare semnificativă față de poziția guvernului anterior de la Varșovia, conform informațiilor furnizate de Reuters și Agerpres.
”Una din primele mele decizii ca ministru al justiţiei – o solicitare către prim-ministrul Donald Tusk de aderare la Biroul Procurorului Public European”, a scris ministrul justiţiei Adam Bodnar pe platforma X (fosta Twitter).
Înainte de a prelua funcția de ministru, Bodnar afirmase într-un interviu acordat Reuters că decizia Poloniei de a adera la EPPO va fi un gest de bună credință, cu potențialul de a fi implementat rapid. Această inițiativă vizează deblocarea unor fonduri de miliarde de euro pentru Varșovia din partea Comisiei Europene.
EPPO, la care participă în prezent 22 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, este o instituție independentă responsabilă cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE. Aceste infracțiuni includ corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA în valoare de peste 10 milioane de euro.
Patru țări membre ale Uniunii Europene – Polonia, Suedia, Ungaria și Irlanda – au optat să nu facă parte din EPPO, iar Danemarca dispune de o excludere voluntară din spațiul european de libertate, securitate și justiție.
Guvernul anterior al Poloniei, condus de Partidul Lege și Justiție (PiS), a hotărât ca țara să nu se alăture EPPO, manifestând temeri cu privire la posibile interferențe în sistemul de justiție polonez.