Poliţistul Valentin Arsene şi partenerul său Ref au salvat-o pe micuţa Ana Maria
Norocul fetiţei a stat în abilităţile eroilor serii, Valentin Arsene şi Ref, în vârstă de are 5 ani. Valentin Arsene instruieşte câini poliţişti de 17 ani de zile. 17 ani de muncă, răsplătiţi în seara aceasta cu reuşita operaţiunii de căutare. Micuţa Ana Maria Apostol a fost salvată la timp.
Prin mâinile lui Valentin au trecut sute de câini. De la câini de frontieră, de protecţie civilă, de descoperire a persoanelor prinse sub dărâmături, etc. Astăzi Ref a demonstrat că şi el este un erou, aşa cum l-a învăţat dresorul său.
Apostol Ana Maria, fetita de 2 ani şi 7 luni, a fost găsită la timp nu printr-o minune şi nici prin întâmplare. Ci pentru că Ref a fost antrenat să facă asta. Şi a făcut-o cum a ştiut mai bine.
Micuţa a fost găsită cu hipotermie uşoară. A fost transportată la Spital de Pediatrie de un echipaj C2.
Mama a încurcat operaţiunea de salvare
Mama Anei Maria mai are patru copii în plasament. În această seară era sub influenţa băuturilor alcoolice. În loc să ajute echipele de salvare să găsească fetiţa mai repede, a dat peste cap bunul mers al operaţiunii. Au fost minute pierdute pentru că a dat informaţii contradictorii. Copilul a fost găsit pe malul apei în alta zonă decât a indicat femeia iniţial.