Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că Summitul NATO va fi determinant pentru securitatea Europei și pledează insistent pentru admiterea ţării sale în Alianţa Nord-Atlantică.
Unul dintre oficialii din partea Parlamentului german, a propus pe fondul disensiunilor, integrarea unor regiuni ucrainene în zona NATO.
Volodimir Zelenski: „Mai avem o săptămână până la un moment-cheie pentru securitatea noastră comună în Europa. Noi colaborăm cât se poate de intens cu partenerii pentru ca securitatea noastră comună să aibă de câştigat la summitul de la Vilnius.”
Privind aderarea Ucrainei la NATO, cu ocazia summitului de la Vilnius, Zelenski ar vrea ca țara sa să primească o perspectivă clară. Însă numeroase ţări, în principal Germania, se opun iniţiativei. Cancelarul german, Olaf Scholz, a reafirmat marţi că Ucraina nu poate deveni membră NATO atât timp cât este implicată în conflictul militar izbucnit prin invazia militară rusă. Poziţii similare au exprimat oficiali din Statele Unite şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Michael Roth, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german: „Regiunile Ucrainei care sunt în prezent sub controlul sigur al Administraţiei democratice de la Kiev, ar trebui admise în NATO cât mai rapid posibil. Trebuie să depăşim într-un fel dilema teribilă care are drept rezultat amânarea deciziei privind admiterea Ucrainei în NATO.”
Rusia se opune vehement admiterii Ucrainei în NATO, iar perspectivele unei eventuale integrări a ţării în Alianţa Nord-Atlantică se numără printre motivele invocate de Administraţia de la Moscova pentru declanşarea invaziei militare.
Sursă: stiripesurse.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.