Şeful Executivului a transmis un memorandum către toate ministerele, prin care solicită analizarea cu stricteţe a necesităţii fiecărei deplasări externe. Potrivit documentului, astfel de călătorii trebuie să fie esenţiale pentru îndeplinirea atribuţiilor instituţionale, implementarea programului de guvernare şi promovarea intereselor României.
Bolojan cere ca durata deplasărilor şi numărul participanţilor din delegaţii să fie limitate la strictul necesar, subliniind importanţa unei utilizări eficiente a fondurilor publice.
O altă măsură impusă de premier este obligativitatea transmiterii, cu cel puţin cinci zile înainte de plecare, a unui memorandum pentru fiecare deplasare externă, spre aprobare către Prim-ministru şi Secretariatul General al Guvernului.
Executivul a precizat că aceste măsuri urmăresc eficientizarea activităţii guvernamentale şi reducerea cheltuielilor nejustificate din bugetul public.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.