Pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria, Ministerul Afacerilor Externe atenționează că noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) vor intra în vigoare de la 1 iulie 2023.
MAE anunță că de la 1 iulie 2023 intră în vigoare noile prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru mijloacele de transport marfă și pasageri în Bulgaria (etapa a II-a a actualizării acestora, prin majorarea prevăzută în Decizia nr. 495 a Guvernului bulgar privind Tariful taxelor care se colectează la trecerea și folosirea rețelei de drumuri publice republicane din R. Bulgaria – planificată încă din data de 1 ianuarie 2023).
Iată care sunt taxele ce se vor aplica mijloacelor de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 și 12 tone, inclusiv, în funcție de categoria acestora ecologică:
(Stotinca este subdiviziunea levei bulgărești; 100 stotinci = 1 leva)
- între 10 și 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 6 și 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 4 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.
Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:
- între 26 și 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 22 și 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 19 și 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.
Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:
- între 35 și 43 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 32 și 39 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 29 și 37 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.
Pentru autocarele cu greutate între 3,5 și 12 tone, inclusiv, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, pentru fiecare kilometru parcurs:
- între 4 și 8 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 3 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 2 și 5 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.
Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum:
- între 5 și 9 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
- între 4 și 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria I;
- între 3 și 6 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile republicane de categoria a II-a.
Sursă: stiripesurse.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.