Noi fragmente umane găsite la marginea localității Slobozia

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Continuă ancheta macabră din Slobozia! Noi fragmente umane au fost găsite în afara orașului

Cercetările declanșate sâmbătă în cartierul Tineretului din Slobozia au luat o turnură dramatică duminică, 1 februarie.

După ce un localnic care își plimba câinele a alertat autoritățile cu privire la prezența unor rămășițe umane, polițiștii ialomițeni au extins căutările și au descoperit noi fragmente de cadavru în extravilanul municipiului.

Conform IPJ Ialomița, se pare că trupul ar fi fost dezmembrat de animale sălbatice. La operațiunea masivă de căutare, care a acoperit peste 120 de hectare, au participat 40 de forțe de ordine (polițiști, jandarmi și polițiști locali), sprijinite de unități canine și o dronă.

Fragmentele au fost trimise la Serviciul de Medicină Legală pentru expertiza ADN și stabilirea cauzei decesului. În prezent, dosarul este deschis pentru ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article