De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 31553 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 1033 pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese raportate au fost în rândul a cinci persoane de sex feminin (73, 78, 82, 83, 84 ani) și a altor cinci de sex masculin (68, 75, 75, 78, 84 ani), cu comorbidități.
Cele 165 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:
Grupa de vârstă (ani) | Număr persoane |
0 – 18 | 3 |
19 – 29 | 7 |
30 – 39 | 30 |
40 – 49 | 31 |
50 – 59 | 35 |
60 – 69 | 27 |
70 – 79 | 19 |
80 – 89 | 10 |
Peste 90 | 3 |
Total | 165 |
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 490, dintre care 438 paturi sunt ocupate. La ATI, toate cele 28 de locuri destinate pacienților cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocpate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta).
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1000 de locuitori, este de 2,63.
Pe parcursul zilei precedente, în Prahova, au fost realizate 856 de teste, conform centralizării DSP Prahova.