Ministerul Dezvoltării a semnat 11 noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 135 de milioane de lei. Proiectele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, rețelele de utilități publice și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și gaze.
Potrivit anunțului oficial, ministrul Cseke Attila a semnat noile contracte care vor permite realizarea unor lucrări de amploare, precum reabilitarea drumurilor locale și a podurilor, înființarea și extinderea sistemelor de canalizare menajeră și alimentare cu apă, stații de epurare și rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale.
„Până în prezent, prin acest program au fost semnate 4.339 de contracte de finanțare, în valoare totală de peste 51,3 miliarde de lei. Aceste proiecte sunt esențiale pentru a asigura utilități publice moderne și eficiente, adaptate nevoilor reale ale locuitorilor din toate regiunile țării”, a subliniat ministrul Dezvoltării.
Programul „Anghel Saligny” continuă să fie unul dintre cele mai importante instrumente guvernamentale de sprijin pentru autoritățile locale în modernizarea infrastructurii esențiale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.