Sursă foto: Glasul Aradului

Anul trecut, în Parlament a fost votat Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului, promulgat de președinte în noiembrie 2022, intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2023 prin lege.

Ministerul Sănătății trebuia să aibă deja pregătite normele de aplicare, care să se aplice de la 1 iulie, însă în loc de acestea, instituția a anunțat că a fost elaborată o variantă “corectată” a planului, care a fost recent lansată în dezbatere publică. Asociațiile de pacienți au criticat dur modificarea planului inițial.

Marți, noi critici dure au fost lansate și de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), care include 28 de asociații regionale, cu peste 90.000 de membri. Acestea se adresează ministrului Sănătății și se regăsesc într-o scrisoare adresată către Comisia pentru cercetarea abuzurilor și pentru petiții din Camera Deputaților.

„Considerăm că Domnul Ministru Alexandru Rafila se consideră mai presus decât legea în România, încălcând, astfel, în mod flagrant Constituția României; a prejudiciat starea de spirit și siguranța pacienților cu cancer din România, și așa greu încercați de lipsurile din sistemul sanitar pe care îl conduce Domnul Alexandru Rafila”, se precizează în scrisoare.

Sursă: 360medical.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *