La Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, se va celebra Noaptea Cercetătorilor” pe data de 29 septembrie, între orele 17-21.

Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele.

„Așa cum v-am obișnuit deja, zeci de standuri atât ale Institutului de cercetare cât și ale partenerilor vor fi pregătite cu numeroase experimente, demonstrații și jocuri interactive. În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte din domenii precum: informatică, robotică, electronică, chimie, neuromarketing, biologie, matematică, arte, psihologie ori comunicare.

Vizitatorii de toate vârstele vor putea face cunoștință cu roboți antrenați, și vor putea experimenta echipamente și tehnologii din medicină, mecanică sau știința materialelor. De asemenea vor putea participa la demonstrații de printări 3D, la ateliere de Arduino sau de inteligență artificială, ori vor putea învăța cum să identifice mijloacele de manipulare mediatică. Nu în ultimul rând, în curtea institutului, vizitatorii pot asista la demonstrații cu mașinile de curse realizate de studenții UNITBV.

Totodată, participanții la eveniment vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție a pompierilor, a jandarmilor sau vor putea testa echipamentul din dotarea criminaliștilor.

Alături de noi vor fi și parteneri din mediul privat, care vor expune cele mai noi produse și descoperiri din domeniul tehnologiei. Atos, Benchmark, Canam, CoderDojo, Fundația Comunitară Brașov, Ipsos, Learnex, Logiscool, Miele, NBHX Rolem, Preh, Rap Group, Sartorom, Siemens Corporate Technology, Schaeffler România, Varta, Vitesco Technologies sunt doar o parte dintre partenerii noștri care vor fi prezenți cu standuri la Institutul de cercetare al Universității Transilvania din Brașov”, au precizat organizatorii.

Intrarea este gratuită, iar pentru a facilita accesul la eveniment, autobuzele RAT de pe linia 24 – Livada Poștei – Institut (stația Campus Genius) vor avea o frecvență mărită în intervalul orar 17-21.

Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 26 țări, pe 29 Septembrie 2023.

Peste 400 orașe europene și nu numai vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca lor îl are asupra vieții cotidiene.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *