CNAIR anunță că joi, 27 martie, în intervalul 00:00 – 04:00, pot apărea întreruperi în emiterea rovinietelor și peajelor, din cauza unor lucrări de mentenanță ale sistemului informatic SIEGMCR.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis, miercuri, că vor avea loc lucrări programate de mentenanță asupra sistemului informatic de emitere și gestiune a rovinietei și peajului. Acestea pot genera întreruperi sau îngreunări ale procesului de achiziție, pentru perioade scurte de timp.
„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că joi, 27.03.2025, în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță ale SIEGMCR, motiv pentru care emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/întreruptă pentru perioade scurte de timp”, se arată în comunicatul companiei.
Pentru a evita posibilele neplăceri, CNAIR reamintește că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de începerea valabilității, iar peajul poate fi plătit până cel târziu la ora 24:00 a zilei următoare trecerii.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.