Nikita Stulenkov, un nou centru la Tricolorul LMV
Oficialii clubului Tricolorul LMV Ploiești au realizat un nou transfer pentru a completa postul de centru. Este vorba despre Nikita Stulenkov, un jucător rus care a evoluat, în sezonul trecut, pentru SCM U Craiova. Nikita are 2.05 m şi 92 kg, este născut la 8 decembrie 1991 fiind originar din Kazan.
Transferul vine după renunțarea la colaborarea cu ucraineanul Kostiantyn Zhylinskyi, jucător care s-a reaccidentat la umăr.
Un nou jucător de top
Crescut în sistemul clubului Zenit/Dinamo din Kazan, Nikita Stulenkov a fost şi component al Naţionalei de juniori a Rusiei, cu care a câştigat titlul european în 2010. În cariera de senior, acesta a jucat în Rusia, la Lokomotiv Ekaterinburg, din 2009 până în 2015. Atunci s-a transferat la SCM Craiova, pe atunci campioana României, ulterior vicecampioană.
Jucătorul rus s-a remarcat în sezonul trecut şi în Liga Campionilor, unde oltenii au avut o prestaţie bună. Stulenkov a fost, în faza grupelor, al patrulea în clasamentul celor mai buni jucători la blocaj
Noul jucător al ploieştenilor este aşteptat să se alăture lotului în cursul acestei săptămâni. El urmează să-i reîntâlnească pe Laurenţiu Lică şi Cristian Bartha, sosiţi, de asemenea, în cadrul echipei Tricolorul LMV în această vară.