Nicușor Dan: Procentul de 40% al AUR arată exasperarea românilor, nu popularitatea liderilor

Cătălina Dumitrache
2 Min Read

Președintele Nicușor Dan a comentat joi, la B1 TV, rezultatul unui sondaj de opinie care arată că AUR ar fi creditat cu 40% din intențiile de vot. Șeful statului a afirmat că acest procent nu reflectă o popularitate reală a liderilor partidului, ci mai degrabă exprimă exasperarea românilor și lipsa de speranță în actuala guvernare.

„Acei 40% dintre români sunt exasperați. Nu cred că procentul arată o mare iubire față de politicienii care conduc AUR, ci o dezamăgire profundă și o lipsă de speranță în modul în care cei aflați acum la putere conduc România”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a subliniat că este responsabilitatea Guvernului și a sa personal, în calitate de promotor al actualei coaliții, să arate cetățenilor că Executivul lucrează în interesul lor. „Este sarcina lor și a mea să demonstrăm românilor că facem ceea ce trebuie pentru ei”, a declarat șeful statului.

Întrebat despre posibile alternative la formula guvernamentală actuală, Nicușor Dan a arătat că ar fi existat și alte variante, precum un guvern minoritar sau o coaliție formată doar din trei partide. Totuși, el a apreciat că actuala componență rămâne cea mai potrivită pentru a garanta stabilitatea politică și pentru a oferi predictibilitate în relația cu partenerii internaționali.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article