Aflat în Polonia, preşedintele ales al României a avut o întâlnire cu angajaţii români ai Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, FRONTEX, reamintind contribuţia lor vitală la siguranţa graniţelor Uniunii Europene.
Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj de apreciere pe Facebook după discuţiile purtate cu o parte dintre cei peste 400 de români care contribuie zilnic la protejarea frontierelor europene. Dintre aceştia, 130 activează în prezent în Polonia.
„Sunt profesionişti dedicaţi, mulţi provenind din structurile Poliţiei de Frontieră Române, care joacă un rol esenţial în misiunile FRONTEX şi în consolidarea securităţii la graniţele Europei. Le mulţumesc pentru profesionalism şi le urez mult succes în misiunile viitoare!”, a transmis preşedintele ales.
Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale a lui Nicuşor Dan la Varşovia, unde a participat la mai multe evenimente politice şi a reiterat importanţa cooperării româno-polone şi a angajamentului României în structurile europene de securitate.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews