Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că, în ultimii ani, magistraţii din România au muncit de două-trei ori mai mult decât magistraţii din ţări europene. El a insistat că acelora care mai au un an până la pensie ar trebui să nu li se amâne pensionarea pentru încă un an.
Șeful statului a explicat, duminică, faptul că este rezonabil ca un magistrat care mai are un an până la pensie să fie rugat să lucreze încă un an, dar nu să i se dubleze perioada de activitate. „Mai are un an, să facă doi, mai are trei ani până la pensie, să lucreze șase. Mai mult mi se pare excesiv, dat fiind faptul că ei au muncit toată perioada asta”, a declarat Nicușor Dan.
Declarațiile au fost făcute în contextul discuțiilor despre măsurile incluse în pachetul de relansare economică, care vizează și sistemul judiciar. Președintele a precizat că aceste măsuri au fost analizate cu atenție și în raport cu deciziile anterioare ale Curții Constituționale, însă a insistat ca pensionarea magistraților să nu fie amânată dincolo de limita dublării anilor rămași până la retragere.
„Ce am insistat eu a fost ca să nu fie mai mult de dublu până la ieșirea la pensie”, a subliniat Nicușor Dan.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.