Preşedintele României susţine că nu are atribuţii directe privind primele acordate judecătorilor constituţionali, dar critică legislaţia incoerentă care a permis astfel de beneficii.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că acordarea primei de pensionare pentru judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) este prevăzută într-o lege deja votată, care nu necesită aprobarea sa. Şeful statului a subliniat că această chestiune este de competenţa Parlamentului, care aprobă bugetul instituţiei, şi a Guvernului, precizând că el se află în postura de simplu spectator.
În cadrul unei conferinţe de presă, Nicuşor Dan a fost întrebat cum priveşte acordarea acestor prime, iar răspunsul său a vizat lipsa de coerenţă legislativă acumulată de-a lungul anilor: „Noi toţi, ca societate, plătim acum pentru nişte legi extrem de proaste care au fost date în trecut. Această primă de pensionare este prezentă într-o lege votată. Nu trebuie să fie aprobată de mine.”
Întrebat şi despre faptul că reforma pensiilor speciale a fost blocată constant de CCR, preşedintele a atras atenţia asupra calităţii slabe a actelor normative: „Nu e vorba doar de Curtea Constituţională, e vorba şi de calitatea legii. Dacă, în urmă cu zece ani, s-a stabilit că un judecător are pensie mai mare decât salariul, iar acum vii şi spui că pensia trebuie să fie mai mică decât salariul, o astfel de schimbare poate ridica probleme de constituţionalitate.”
Nicuşor Dan a pledat pentru o abordare legislativă prevăzătoare şi strategică: „Tocmai de aceea, atunci când legiferezi, trebuie să o faci gândindu-te şi la ce se va întâmpla peste 20 de ani. Din păcate, asta nu s-a întâmplat în România.”
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.