Demersurile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României au adus mai mult haos decât stabilitate și consider că țara noastră nu avea nevoie de o criză politică în plus, a declarat miercuri eurodeputatul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, într-o întâlnire cu un grup de jurnaliști români la Strasbourg, transmite Agerpres.

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță, ales independent și afiliat grupului Verzilor din Parlamentul European, a criticat puternic încercările de suspendare a lui Klaus Iohannis, afirmând că acestea nu au făcut decât să destabilizeze România și să ofere un avantaj extremei drepte.

„În privința evenimentelor politice privind demersurile pentru suspendare, eu nu le separ de demisie, pentru că cele două chestiuni sunt legate între ele. Consider că demersurile pentru suspendare au creat mai mult haos decât stabilitate și că România nu avea nevoie de o criză politică în plus. Pe plan internațional, am fost întrebat de la cel mai înalt nivel, într-un limbaj foarte colorat, ce se întâmplă în România”, a declarat Ștefănuță.

Fostul președinte Klaus Iohannis și-a dat demisia luni, în contextul în care în Parlament fusese inițiată procedura de suspendare. Într-un mesaj transmis public, acesta a susținut că „România ar fi fost aruncată într-o criză inutilă, iar pe plan internațional nimeni nu ar fi înțeles rostul acestui demers”.

După demisia lui Iohannis, Curtea Constituțională a constatat marți vacantarea funcției de președinte, iar începând cu 12 februarie, interimatul a fost preluat de Ilie Bolojan, președintele Senatului.

Ilie Bolojan va conduce interimar România până la alegerile prezidențiale, programate astfel:
✔️ 4 mai 2025primul tur al alegerilor prezidențiale
✔️ 18 mai 2025al doilea tur

Aceasta este prima dată în istoria post-decembristă a României când un președinte demisionează înainte de finalul mandatului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.