Vicepreședintele Parlamentului European reacționează dur după incidentele violente din România, spunând că atacurile împotriva lucrătorilor străini sunt „demne de pedepse agravante”.
Europarlamentarul condamnă ferm violențele din România
Nicu Ștefănuță a reacționat public, miercuri dimineață, după mai multe cazuri de agresiune asupra muncitorilor străini în România, afirmând că astfel de fapte trebuie încadrate ca infracțiuni penale cu circumstanțe agravante. Oficialul european a transmis că România are datoria să-i protejeze pe străinii care muncesc cinstit în țara noastră.
El a amintit că mulți români trăiesc și lucrează în străinătate, iar empatia ar trebui să fie firească. „Oare cum ne-am simți dacă români de-ai noștri ar fi bătuți peste hotare doar pentru că sunt români?”, a transmis europarlamentarul.
Ștefănuță: „Acești oameni nu ne cotropesc, ci muncesc cinstit”
Vicepreședintele Parlamentului European a subliniat că străinii care vin în România, precum muncitorii din Sri Lanka, Nepal sau Bangladesh, contribuie semnificativ la economie și trebuie tratați cu respect. „Ei nu vin să ne ia ceva, ci să-și câștige o pâine amară”, a spus Ștefănuță, pledând pentru măsuri legislative mai ferme împotriva agresorilor.
Atacurile care au stârnit reacții publice
Declarațiile vin după mai multe incidente violente petrecute în Popești-Leordeni, București și Cluj, unde lucrători străini au fost agresați. În unul dintre cazuri, un livrator din Bangladesh a fost atacat pe stradă, iar în altul, un bărbat a fost lovit cu o bucată de lemn.
Autoritățile au deschis anchete în aceste cazuri, însă organizațiile civice cer ca violențele de acest tip să fie pedepsite mai sever.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești și pe Facebook.