Netflix îi invită pe fani la „Balul Mascat Bridgerton”, un eveniment special care va avea loc pe 19 februarie și care celebrează, într-o singură seară, universul „Bridgerton” și lansarea celui de-al patrulea sezon al serialului-fenomen!
Participanții vor avea parte de o experiență imersivă, inspirată de rafinamentul și atmosfera epocii Regenței. Evenimentul va include și apariții speciale ale unor actori din distribuție, ale căror nume vor fi anunțate ulterior.
Cum pot participa fanii?
Accesul la eveniment se va face exclusiv pe bază de invitație, iar fanii vor putea câștiga bilete printr-un concurs oficial care debutează pe 19 ianuarie.
Concursul se va desfășura pe contul oficial de Instagram Netflix România și va continua, ulterior, în colaborare cu mai mulți creatori de conținut selectați. Detaliile complete privind mecanica de participare vor fi comunicate prin aceste canale.
Sezonul 4 din „Bridgerton” va fi lansat în două părți: primele patru episoade vor avea premiera pe 29 ianuarie, iar episoadele 5–8 vor fi disponibile din 26 februarie 2026.
Produs de Shondaland și coordonat de Jess Brownell, serialul revine cu un al patrulea sezon spectaculos, centrat pe povestea lui Benedict Bridgerton (Luke Thompson), al doilea fiu al familiei.
Deși presat de mama sa, Lady Violet Bridgerton (Ruth Gemmell), să se așeze la casa lui, Benedict refuză ideea căsătoriei, până când, la un bal mascat organizat de Violet, este fermecat de o misterioasă domniță îmbrăcată în argint.
Cu ajutorul, nu tocmai entuziast, al surorii sale Eloise (Claudia Jessie), Benedict pornește în căutarea identității tinerei necunoscute. În realitate, femeia care l-a cucerit este Sophie Baek (Yerin Ha), o servitoare ingenioasă aflată în slujba temutei Araminta Gun (Katie Leung).
Reîntâlnirea celor doi îl aruncă pe Benedict într-un conflict interior, prins între imaginea idealizată a „Domniței în argintiu” și sentimentele reale pentru Sophie, fără să știe că ele sunt una și aceeași persoană. Sezonul explorează întrebări despre iubire, aparențe și barierele sociale, punând sub semnul întrebării dacă dragostea poate învinge diferențele de clasă.
Povestea lui Benedict este influențată și de parcursul fraților săi, inclusiv de căsătoria Francescăi (Hannah Dodd) cu John Stirling (Victor Alli) și de relația dintre Colin (Luke Newton) și Penelope (Nicola Coughlan), care se confruntă cu noi provocări odată cu dezvăluirea identității sale de cronicar al bârfelor.
Distribuția recurentă îi include pe Luke Thompson, Yerin Ha, Jonathan Bailey, Victor Alli, Adjoa Andoh, Julie Andrews, Lorraine Ashbourne, Masali Baduza, Nicola Coughlan, Hannah Dodd, Daniel Francis, Ruth Gemmell, Florence Hunt, Martins Imhangbe, Claudia Jessie, Luke Newton, Golda Rosheuvel, Will Tilston, Polly Walker, Emma Naomi și Hugh Sachs. Li se alătură Simone Ashley, Isabella Wei, Michelle Mao și Katie Leung.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro