Sursă foto: Digi24

Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe, a participat, luni, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe (CAE). El a subliniat necesitatea continuării izolării internaţionale a Rusiei şi a susţinut adoptarea cât mai rapidă a celui de-al 11-lea pachet de sancţiuni la adresa statului agresor.

Importanţa unei implementări eficiente a măsurilor restrictive adoptate până acum şi evitarea eludării acestora de către state terţe au fost reamintite de către ministru.

Bogdan Aurescu a salutat prezenţa acestora, în cadrul schimbului de opinii cu omologii din Balcanii de Vest, în continuarea practicii iniţiate la reuniunea CAE din mai 2022. Au fost invitaţi pentru prima dată partenerii din Balcani la o reuniune cu miniştrii europeni.

Aurescu și-a exprimat încrederea că astfel de discuţii periodice la CAE vor contribui la dinamizarea cooperării cu această regiune.

Susţinerea pentru parcursul european al statelor din regiune, a fost reiterat de către acesta.

UE este cel mai apropiat partener al acestora, inclusiv prin sprijinul economic acordat prin Planul European de Investiţii. Totodată, ministul și-a exprimat deplina disponibilitate a României de a sprijini eforturile acestora în parcursul european, încurajând intensificarea ritmului reformelor interne pentru a menţine o dinamică pozitivă durabilă.

Contextul dificil generat de consecinţele agresiunii ruse împotriva Ucrainei a fost reamintit de către șeful diplomației române, care a insistat asupra implicaţiilor asupra regiunii, salutând progresele înregistrate de cea mai mare parte a partenerilor în alinierea la deciziile UE în domeniul PESC, în special la deciziile UE care vizează Rusia, şi evitarea eludării sancţiunilor.

Aurescu încurajează continuarea eforturilor de aliniere la PESC, nu doar ca un exerciţiu tehnic, ci mai ales ca o manifestare a sprijinului pentru valorile europene comun împărtăşite şi a evidenţiat importanţa consolidării comunicării strategice pro-europene, precum şi a combaterii interferenţelor străine, în actualul context geopolitic dificil în care este necesar un angajament sporit pentru a construi un spaţiu comun de rezilienţă UE – Balcanii de Vest.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *