Secretarul general ajung al NATO, Mircea Geoană, a declarat în cadrul unui interviu în exclusivitate că NATO face tot ceea ce trebuie pentru a proteja țările partenere. 

Acesta afirmă că toate țările din NATO, cele din flancul estic și mai ales vecinii imediați ai Ucrainei fiind incluse, și-au făcut datoria și au ajutat ucrainienii. 

„Este foarte important ca acest nivel de solidaritate și unitate, pentru a continua să sprijinim Ucraina, să fie păstrat și aici trebuie și noi să continuăm să creăm unitate în interiorul sistemului nostru democratic, dar este evident și obligația și interesul Ucrainei să păstreze acest front unitar din partea Occidentului democratic, care ajută Ucraina de o manieră incredibil de puternică și nu doar militar, dar și economic”, a afirmat Mircea Geoană. 

El a mai spus că NATO va continua să întărească Flancul estic. „Liderii noștri la Madrid au aprobat o creștere fără precedent a prezenței, a complexității și a calității prezenței NATO pe Flancul Estic”.

„În această primăvară vom avea un exercițiu inclusiv în România, pentru a aduce grupul de luptă condus de Franța, găzduit de România, la nivel de brigadă. Vom vom avea până la Vilnius o nouă generație de planificare militară, operațiuni multidomeniu, repoziționare de echipamente, colaborare aliată”, a adăugat Geoană.

Conform acestuia, românii nu trebuie să aibă motive de îngrijorare în privința războiului dintre Rusia și Ucraina. 

Vreau să reasigur încă o dată prietenii și cei din România, cu care am o relație evident specială, că nu sunt motive de îngrijorare, că ne facem treaba.

Noi trebuie să facem altceva în schimb. Să rămânem uniți și să nu ne lăsăm dezbinați de dezinformare, de teorii ale conspirației care de multe ori macină încrederea”, a mai spus Mircea Geoană în interviu.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *