Natașa Raab și-a făcut testamentul când încă se simțea bine: „„Nu avea nici copii, nu avea cui să îi lase apartamentul din Craiova.”!

Natașa Raab a decis să-i lase totul femeii care a avut grijă de ea până în ultima clipă. Actrița a primit în urmă cu trei ani un diagnostic crunt. Îndrăgita actriță a fost diagnosticată cu Parkinson. Boala a evoluat treptat până a dus la decesul vedetei.

Regretata actriță s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, în data de 23 octombrie 2023, la 4 ani de când soțul său, Val Guluț, a părăsit această lume. Din păcate, cei doi soți nu au reușit să aibă copii. Astfel, vedeta a fost nevoită să ia o decizie cu privire la moștenirea sa și a mers la notar când încă se simțea bine.

Natașa Raab și-a petrecut ultimii ani în viață la Băilești, aproape de Craiova. Alături de ea a fost o bună prietenă a regretatei. Cele două se înțelegeau ca două surori. Femeia a avut grijă de ea până în ultima zi.

„ I-au murit toți cei dragi, nu avea nici copii, nu avea cui să îi lase apartamentul din Craiova, așa că, în perioada în care încă se mai simțea bine a umblat pe la notari ca să facă pe numele meu toate actele necesare. A vrut să lase totul în regulă, după ce va muri. În ultimii doi ani, a locuit la mine, la curte, în Băilești, am cerut și acordul Protecției Sociale, ea a dorit să stea la mine, la aer curat, s-a simțit tare bine acolo ”, a spus Victoria Velea.

Victoria Velea, prietena regretatei actrițe, a vorbit deschis despre ultimele zile din viața actriței. Îndrăgita actriță se simțea răpusă de boala nemiloasă care a pus stăpânire pe mintea sa.

ȘOCANT: Natașa Raab și-a petrecut ultimele zile din viață dorindu-și să părăsească această lume. „„Natașa a murit ieri, la ora 15.00, în casa mea din Băilești, o luasem acolo, în urmă cu doi ani, ca să o pot îngriji permanent. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic, ea suferea de o boală neurologică foarte gravă, nu mai putea nici coborî din pat, iar, în ultima lună, mai exact după ziua ei de naștere, nu mai putea spune mai nimic, decât ”Vreau apă!”. Nu-și mai dorea să mai trăiască. Era absentă de la tot, o mai înveseleam eu, dar nu-și mai dorea nimic. Îi mai rămânea plăcerea de a o coafa și de a o farda, a fost cochetă până în ultima clipă a vieții, dar și de a mânca, îi făceam mereu mâncărică de pui. Ea mă alinta ”mamina”. Am fost foarte apropiate, ca două surori. Mi-este foarte rău acum, stau pe pastile, de când a murit. Parcă o văd mereu prin casă, ne-am legat foarte mult, în acești ani, care au fost foarte grei și pentru mine, dar și pentru ea.”, a mai spus Victoria Velea, imediat după moartea vedetei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *