Sursă: history.com

NASA caută 4 voluntari motivați pentru a participa la o simulare de un an a vieții pe Marte, potrivit DPA

Începând din primăvara anului 2025, 4 voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării „Mars Dune Alpha”, care se va desfășura la Houston, Texas. Situl măsoară 160 de metri pătrați și este modelat după conceptul unei stații de cercetare de pe planeta Marte. Stația de cercetare va fi o construcție modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spațial Johnson din Houston.

Programul este conceput să simuleze condițiile și provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roșie, inclusiv administrarea resurselor limitate, defecțiuni ale echipamentelor și sistemelor, întârzierea comunicațiilor și alți factori de mediu ostili. Printre sarcinile care le vor reveni celor 4 voluntari se numără ieșiri autonome la suprafața planetei, operații cu roboți, menținerea habitatului și creșterea culturilor.

Aceasta va fi a doua astfel de simulare, inclusă în programul „CHAPEA” (Crew Health And Performance Exploration Analog) al NASA, menit să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman pe planeta Marte. Persoanele interesate pot aplica până la data de 2 aprilie, conform NASA. Voluntarii trebuie să aibă o licență în domeniul științelor naturale, să fie cu vârsta între 30 și 55 de ani, să fie „sănătoși și motivați”, nefumători, cetățeni americani sau să dispună de viză de ședere permanentă în SUA și să fie vorbitori fluenți de limba engleză.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *