Nae Constantin, antrenorul Petrolului Ploiești, a susținut că a purtat o discuție cu elevii săi înainte de a demara protestul, însă alegerea lor nu a putut fi schimbată.
Nae Constantin, antrenorul Petrolului Ploiești, a vorbit joi, în cadrul unei declarații de presă, despre decizia jucătorilor a protesta pentru că nu și-au primit drepturile salariale.
Elevii săi au ales să nu se antreneze cu trei zile înaintea meciului cu Universitatea Cluj.
”Au fost ceva probleme. Am o avut o discuție cu ei și le-am spus și părerea mea. Și eu fac parte din echipa asta și o să fiu tot timpul alături de ei. Le-am spus că am fi putut să facem asta puțin mai înainte.
Au fost trei săptămâni în care nu am jucat sau ar fi trebuit să așteptăm să treacă meciul acesta. Alegerea lor a fost să facă acest protest cu trei zile înainte de joc.
Le-am respectat decizia. Nu pot să-i oblig. Acum sper la o reacție pozitivă din partea lor, pentru că noi, aici, la Petrolul, am mizat întotdeauna pe grup și am încercat să facem un grup unit.
Ei au fost uniți acum, două-trei zile, în decizia lor, și așa vreau să-i văd și la meciul cu U Cluj, uniți, să încercăm să câștigăm acest meci”, a susținut antrenorul Nae Constantin.
Nae Constantin, despre meciul cu U Cluj
Legat de meciul de vineri, pe care Petrolul Ploiești îl va disputa pe teren propriu împotriva celor de la U Cluj, tehnicianul Nae Constantin a susținut că echipa care se va adapta la condițiile de joc va avea șanse mai mari să câștige meciul.
”Nu o să fie un meci ușor. Clujul este o echipă bună. Au obținut multe puncte de când au schimbat antrenorul, care este unul cu mare experiență atât la nivel de Liga 1, cât și internațional.
Sunt sigur că o să fie greu. Vremea nu este tocmai cea mai potrivită pentru fotbal.
Echipa care se va adapta mai bine la condițiile de joc, va avea șanse mai mari să câștige meciul”, a mai declarat Nae Constantin, tehnicianul Petrolului Ploiești.
Partida dintre Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj se va disputa vineri, începând cu ora 19.00.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.