Sursă foto: FC Petrolul Ploiești

Academia clubului Petrolul Ploiești a fost vizitată miercuri de „emisarii” lui Moş Crăciun. De la mic la mare, toți juniorii petroliști, băieți și fete, au primit daruri meritate pe deplin după efortul depus de-a lungul întregului an.

Bucuria micilor fotbaliști a fost completată de apariția multor jucători din prima echipă în mijlocul lor. Sportivi precum Vali Țicu, Mario Bratu, Mihnea Rădulescu, Seto Takayuki, Jair Tavares, Jefferson Jr, Seniko Doua și David Vraciu, însoțiți de președintele clubului, Claudiu Tudor, și de șeful Academiei, Marius Codescu, s-au alăturat acestei inițiative.

Moșul a fost „ajutat“, bineînțeles, de sponsorii clubului, cărora oficialii le mulțumesc, prin intermediul unui comunicat oficial, pentru sprijin și implicare.

FC Petrolul Ploieşti le urează micilor fotbalişti şi antrenorilor lor multă sănătate, un an fericit şi să aibă cât mai multe realizări. La mulţi ani!

Sursă: FC Petrolul Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *