Mopedist băut și fără permis, implicat într-un accident

Erika Stoica
2 Min Read

Mopedist băut și fără permis, implicat într-un accident.

Un bărbat de 32 de ani din comuna Potlogi este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, în timp ce conducea un moped sub influența alcoolului și fără a avea permis de conducere.

Mopedist băut și fără permis, implicat într-un accident.

Mopedist băut și fără permis, Incidentul a avut loc aseară pe strada Bolovani din localitate. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați despre producerea evenimentului rutier și s-au deplasat imediat la fața locului.

Din primele verificări a reieșit că bărbatul ar fi pierdut controlul mopedului și ar fi acroșat două autoturisme parcate pe marginea carosabilului.

În urma controlului efectuat în bazele de date, oamenii legii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, pentru că emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article