Modificări temporare importante au fost anunțate pentru circulația trenurilor internaționale Transilvania, iar schimbările îi vizează direct pe românii care călătoresc spre Budapesta și Viena. Anunțul vine în contextul unor lucrări majore pe infrastructura feroviară din Ungaria, care vor afecta traseele obișnuite timp de mai multe luni.
Modificări temporare pe ruta spre Viena: ce trebuie să știe pasagerii
Potrivit informațiilor oficiale, aceste modificări temporare vor intra în vigoare începând cu 7 aprilie 2026 și se vor menține până pe 12 decembrie 2026. Trenurile internaționale Transilvania IR 146/687 și IR 143/686, care circulă pe ruta Baia Mare – Viena și retur, vor avea un traseu modificat pe teritoriul Ungariei.
Mai exact, în loc să ajungă în stația Budapesta Keleti, trenurile vor fi deviate și vor circula prin Budapesta Kelenföld. Schimbarea este cauzată de lucrări desfășurate pe secțiunea feroviară Budapesta Kelenföld – Ferencváros, lucrări anunțate de operatorul feroviar ungar.
Pentru că aceste modificări temporare pot crea confuzie în rândul călătorilor, autoritățile vin și cu soluții alternative. Pasagerii care și-au cumpărat deja bilete și aveau ca punct de plecare sau sosire stația Budapesta Keleti nu sunt lăsați fără opțiuni. Aceștia pot folosi linia de metrou 4 pentru a face legătura între Budapesta Kelenföld și Budapesta Keleti, în ambele direcții.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.