Sursa foto: Apele Romane facebook

Administrația Bazinală de Apă Olt a demarat oficial lucrările de reabilitare și modernizare a acumulării Frumoasa, situată în județul Harghita, după semnarea acordului de proiectare și execuție în data de 22 iulie 2025

Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C1 Managementul apei, are ca scop adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea și digitalizarea echipamentelor pentru evacuarea și stocarea apei, asigurând debitul ecologic, creșterea siguranței alimentării cu apă și reducerea riscului de inundații.

Acumularea Frumoasa alimentează cu apă municipiul Miercurea Ciuc și comuna Frumoasa, iar investiția vizează îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acestei infrastructuri. Printre principalele lucrări planificate se numără reabilitarea și retehnologizarea echipamentelor hidromecanice și electrice, consolidarea corpului barajului, remedierea canalului rapid, montarea unui sistem modern pentru colectarea plutitorilor, precum și implementarea unor măsuri ecologice pentru protejarea biodiversității.

De asemenea, proiectul include realizarea unei scări pentru migrația peștilor, asigurarea unui debit ecologic minim și lucrări de monitorizare a versantului și a barajului, precum și măsuri pentru prevenirea eutrofizării lacurilor.

Prin această investiție, în valoare de peste 95 milioane lei, finanțată integral prin fonduri europene PNRR, se urmărește creșterea siguranței în exploatarea acumulărilor, reducerea riscului la inundații și protejarea mediului, contribuind astfel la modernizarea infrastructurii de apă și la protecția comunităților locale.