Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit, sâmbătă, la Mânăstirea Bâldana, slujba Vecerniei, după ce aici au fost aduse părticele din moaștele Sf. Ier. Calinic de la Cernica. Totodată, a fost sfințită și racla în care acestea au fost puse, pentru totdeauna în biserica complexului monahal.

Aceste moaște au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Mânăstirea Cernica acolo unde Sf. Ier. Calinic a fost stareț.  

La slujba au participat numeroși credincioși de la parohiile din apropiere, împreună cu preoții lor.

Mitropolitul Nifon a evocat importanța sfinților în Ortodoxie, rolul important pe care aceștia îl au în aprofundarea și propovăduirea credinței. Apoi, Înaltul Ierarh a evidențiat cele mai importante aspecte ale vieții Sf. Ier. Calinic, arătând că el este unul din sfinții cei mai iubiți de poporul român.

Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic s-a făcut pe 20 octombrie 1955 sub Patriarhul Justinian al României, iar prăznuirea lui se face pe 11 aprilie.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *