Cercetările privind moartea subită a Ștefaniei Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, continuă/ Anchetatorii desfășoară cercetări ample, iar recent au fost făcute publice și rezultatele necropsiei!
Pe 28 octombrie, la ora 6 dimineața, Ștefania Szabo a fost găsită fără viață în Camera de Gardă a secției de Chirurgie. Mai avea doar două ore până să încheie tura, însă nu a mai apucat să plece acasă.
Colegii săi au observat că alarma telefonului medicului suna neîncetat, iar unul dintre ei a intrat în cameră pentru a verifica ce se întâmplă și a descoperit-o decedată.
După moartea sa subită, autoritățile au demarat o anchetă de amploare. Au fost prelevate probe din cabinetele în care Ștefania Szabo a lucrat în ultimele zile și din mașina sa, urmând ca acestea să fie analizate în laborator. De asemenea, trupul său a fost supus necropsiei.

Conform primelor concluzii, medicii legiști nu au identificat leziuni la nivelul organelor interne. În continuare, se va efectua un examen toxicologic pentru a determina dacă decesul a fost cauzat de vreo substanță administrată.
„Sunt siderată, șocată și la fel de nedumerită ca multe alte persoane. Familia a solicitat chiar o expertiză suplimentară de la un medic necrolog din București”, a declarat Oana Gheorghiu, prietena Ștefaniei Szabo.
În prezent, anchetatorii iau în calcul ipoteza unei intoxicații medicamentoase. Aceasta este alimentată de faptul că lângă trupul medicului au fost găsite o seringă și un flacon cu un anestezic puternic, care încetinește ritmul cardiac și poate fi mortal dacă nu este dozat corect – aceeași substanță responsabilă de moartea lui Michael Jackson.
În plus, Ștefania Szabo solicitase anterior de la farmacia spitalului mai multe medicamente, inclusiv substanțe pentru anestezie și calmante foarte puternice, opioide.
Totuși, colegii ei resping această ipoteză și cred că decesul s-ar fi datorat epuizării.
„Nu cred că ar fi putut face așa ceva”, a declarat Dragoș Porumb, președintele Colegiului Medicilor Buzău.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro