Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat aprobarea acordului de mediu pentru continuarea proiectului hidroenergetic Cerna–Motru–Tismana, Etapa a II‑a, după parcurgerea tuturor procedurilor legale de evaluare a impactului.
Decizia a fost adoptată de Comisia de Analiză Tehnică a MMAP, în urma analizării documentațiilor elaborate conform legislației naționale și standardelor europene.
Ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu, a subliniat că aprobarea proiectului demonstrează că dezvoltarea infrastructurii energetice poate fi compatibilă cu protecția mediului atunci când procesul este riguros și transparent. „Această decizie arată că profesionalismul, cooperarea instituțională și respectarea regulilor permit avansarea unor proiecte fără compromisuri, pe baza unor soluții tehnice corecte și a unor evaluări solide de impact.
Susținem doar proiectele realizate legal, responsabil și cu grijă față de natură și comunități. Când toate condițiile sunt îndeplinite, lucrurile pot merge înainte”, a declarat ministra, precizând că hotărârea a fost adoptată cu acordul tuturor instituțiilor implicate.
Evaluarea proiectului s‑a bazat pe trei studii esențiale:
• analiza impactului asupra corpurilor de apă,
• evaluarea adecvată
• raportul privind impactul asupra mediului.
Acestea au stat la baza alegerii unei variante tehnice cu efect minim asupra ecosistemelor.
Proiectul are ca obiectiv principal punerea în siguranță a barajului Vâja la cota de 572 mdM, nivel la care construcția este deja realizată. Totodată, investiția:
• asigură funcționarea în condiții de siguranță a infrastructurii existente,
• optimizează producția de energie hidroelectrică prin îmbunătățirea operării CHE Clocotiș,
• contribuie la protejarea localităților din aval în situația apariției viiturilor.
Varianta tehnică selectată elimină fragmentările laterale și longitudinale ale râului Tismana, menținând conectivitatea naturală a cursului de apă și protejând ecosistemele acvatice. Măsurile de prevenire, reducere și monitorizare a impactului asupra mediului sunt prevăzute atât pentru perioada de execuție, cât și pentru faza de operare a amenajării.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews