Minunea de la CSM Ploiești!
Lucru de neconceput în urmă cu nu multă vreme, conturile Clubului Sportiv Municipal Ploiești s-au deblocat în această zi.
Practic, este vorba despre o reeșalonare a datoriilor către ANAF, suma totală urmând a fi divizată, vreme de trei ani, în rate egale de aproximativ 30000 de lei lunar.
Astfel, normalitatea pare a se fi instalat la clubul municipalității de vreme ce primele plăți au și fost efectuate. La fel, s-au achitat și unele sume către sportivi care au câștigat procesele cu CSM. Întreaga acțiune se va derula până la momentul în care instanța își va spune cuvântul. În cazul în care clubul municipalității va ieși câștigător în procesul pe rol, sumele deja reținute vor fi returnate, după toate recalculările legale.
S-a vrut, s-a putut!
Rămâne totuși un mister legat de incapacitatea celor care au condus și administrat CSM-ul până acum două luni. Cum bine se observă, întreaga poveste a căpătat dorita amplitudine doar la momentul când s-a și dorit asta! Și când minciuna a fost descoperită, deloc întâmplător, la marginea legalității! În partea superioară, din fericire!
Rămâne și satisfacția platonică a directorului Silviu Crângașu, cel care, iată, în două luni de mandat a bifat două reușite. Una legată de crearea echipei de baschet de liga I, cealaltă de deblocarea conturilor clubului și eșalonarea datoriilor.
Personal, consider că se poate și mai mult!