Sursă foto: Cancan

Miercuri seară, Mircea Fechet, ministrul Mediului, a transmis că vom avea partea de două luni foarte grele, din punct de vedere meteorologic. Vremea va fi foarte instabilă și vom avea parte de perioade de secetă şi viituri. Acesta a mai arătat că luna trecută au fost două coduri roşii de precipitaţii în mai puţin de o săptămână, ceea ce este o premieră pentru ANM.

Mircea Fechet: „Aproape tot timpul constatăm că avem noi şi noi recorduri, fie că vorbim despre caniculă, fie că vorbim despre secetă, fie că vorbim despre fenomene meteo extreme. Colegii de la ANM mi-au comunicat că ne aşteaptă două luni grele din acest punct de vedere, două luni în care distanţa de la secetă până la o eventuală viitură poate fi una foarte scurtă, că vom avea cele două fenomene extreme pe toată perioada verii şi în anumite situaţii şi concomitent.”

Ministrul a precizat că este foarte speriat de efectul schimbărilor climatice.

„Am avut în perioada 12-17 iunie, două coduri roşii de precipitaţii, emise în mai puţin de o săptămână. Asta nu s-a întâmplat în istoria ANM.

Ceea ce ne îngrijorează este efectul schimbărilor climatice despre care ar trebui să discutăm mai des, iar aceste situaţii ne fac ca pe lângă modalităţile convenţionale de prevenire a dezastrelor care înseamnă investiţii pe cursurile de apă, înseamnă regularizarea albiilor cursurilor de apă, cred că pe lângă aceste lucruri, cred că ar trebui să ne facă să fim mai adaptaţi la astfel de fenomene imediate”, a continuat Fechet.

Sursă: stiripesurse.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *