Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni, la conferința Focus Energetic, că România nu va renunța la lemnul de foc ca sursă de încălzire, subliniind că nu există motive pentru a obliga cetățenii să-și schimbe modul de încălzire a locuințelor. Potrivit acestuia, lemnul este o resursă regenerabilă și esențială pentru cele 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu această sursă.
„La Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ne pregătim pentru iarnă, asigurându-ne că gospodăriile vor avea acces la lemn de foc la un preț competitiv. Lemnul de foc este utilizat dintotdeauna, iar schimbarea sursei de încălzire nu este o opțiune,” a afirmat Fechet.
Ministrul a precizat că Regia Națională a Pădurilor Romsilva a vândut aproape 1,5 milioane de metri cubi de lemn de foc în acest an, la un preț mediu de 282 lei/mc, similar cu cel din 2023. „Administăm aproximativ jumătate din fondul forestier al României, iar în prezent avem un stoc de 500.000 mc de lemn. Aceasta poate fi influențată de iernile mai blânde din anii anteriori,” a adăugat el.
În plus, ministrul a anunțat că fondul forestier național se va extinde cu 4.000 de hectare datorită achiziționării unei păduri în județul Neamț de la un proprietar privat. „Această achiziție va mări domeniul public al statului român, ceea ce consider că este un lucru pozitiv,” a concluzionat Fechet.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews