Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat marți, după ce Curtea Constituțională a respins contestațiile privind candidatura lui Călin Georgescu, că hotărârea este obligatorie și trebuie respectată. Acesta a subliniat că extremismul și acțiunile violente sunt inacceptabile într-o societate democratică și că organele judiciare trebuie să aplice legea cu fermitate, dar respectând drepturile persoanelor investigate.
Într-o intervenție la Antena 3, Radu Marinescu a subliniat că decizia CCR, deși nu ține direct de activitatea justiției, este una clară și trebuie asumată.
„Este o decizie a Curții Constituționale a României care nu ține propriu-zis de activitatea justiției. Cu toate acestea, este o decizie care tranșează un aspect privitor la o candidatură la președinția României. Nu pot să o interpretez decât ca pe o decizie obligatorie. În consecință, ea trebuie să fie respectată și asumată ca atare”, a declarat ministrul Justiției.
Marinescu a reiterat că România este un stat de drept, unde democrația funcționează, iar drepturile și libertățile politice sunt respectate, dar cu condiția respectării stricte a legii și a deciziilor instituțiilor abilitate.
„Nu putem îndemna la acțiuni iresponsabile, nu putem îndemna la acțiuni contrare ordinii de drept”, a afirmat acesta, referindu-se la reacțiile politice și sociale generate de hotărârea CCR.
În ceea ce privește manifestațiile din ultima perioadă, Marinescu a transmis un mesaj ferm, afirmând că orice persoană care încalcă legea trebuie să fie anchetată și trasă la răspundere.
„Recomand organelor judiciare să facă investigațiile într-un mod obiectiv, corect și prompt, astfel încât orice încercare de tulburare a valorilor sociale protejate de lege să fie blocată și sancționată. Nicio persoană nu se poate prevala de o anumită calitate pentru a evita răspunderea”, a declarat ministrul Justiției.
Acesta a subliniat că „extremismul este inacceptabil într-o societate democratică” și că violențele recente trebuie sancționate conform legii.
Curtea Constituțională a respins, marți, toate contestațiile depuse împotriva deciziei Biroului Electoral Central de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată în unanimitate, astfel că acesta nu va putea participa în cursa electorală din luna mai. Totodată, CCR a respins și contestațiile privind candidatura lui Nicușor Dan.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.