Ministrul Justiției, despre conducerea DNA și DIICOT! Concursul se desfășoară legal, fără rezultate prestabilite
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că nu există negocieri politice în privința viitorilor procurori șefi și adjuncți ai DNA și DIICOT. „Nu se poate vorbi despre un rezultat dinainte cunoscut. Încurajez orice procuror care are o viziune managerială să se înscrie la concurs”, a spus Marinescu, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
Întrebat dacă PSD, Guvernul și președintele Nicuşor Dan au început discuții privind numirile, ministrul a respins ideea unor negocieri politice și a subliniat că procedura se va desfășura strict conform legii.
Numirile vor respecta toate etapele legale: selecția de către Ministerul Justiției, avizul consultativ al CSM – Secția de procurori și aprobarea finală a Președintelui României.
Ministrul Justiției a precizat că orice procuror care îndeplinește condițiile legale și consideră că poate conduce într-un mod profesionist parchetele poate participa la concurs. Procedura are ca scop selectarea unor procurori care să conducă instituțiile onest și eficient, în interesul actului de justiție.
Referitor la posibilitatea ca actualii șefi ai DNA sau DIICOT să fie reconfirmați pentru un al doilea mandat, Marinescu a subliniat că legea nu exclude această posibilitate, însă evaluarea activității fiecărui candidat va fi un criteriu esențial.
Ministerul Justiției a declanșat procedura pentru funcțiile de procuror general și adjunct, precum și pentru procuror-șef și adjuncți la DNA și DIICOT.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 9 februarie, ora 12:00, iar propunerile vor fi trimise către CSM pe 2 martie.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro