La Realitatea PLUS, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a făcut o declarație importantă, afirmând că în luna septembrie se va face dreptate în sistemul de pensii. El a subliniat că în prezent există resurse financiare disponibile pentru recalcularea pensiilor și că s-au luat în considerare toate măsurile necesare pentru a asigura creșterea pensiilor românilor.
„Au fost bugetați banii pt recalcularea pensiilor pentru anul 2024, luna septembrie este luna mult așteptată de pensionari și cu certitudine acest lucru se va întâmpla, respectiv dacă deciziile de recalculare sunt întocmite de Ministerul Muncii și sunt convins că acest termen va fi respectat, atunci în luna septembrie se face dreptate în sistemul de pensii.
În luna septembrie 2023, prin asumarea guvernului, a fost aprobată Legea 296 privind măsurile fiscal bugetare, și atunci am încercat să eliminăm o parte din facilitățile fiscale și să introducem reguli noi în privința fiscalității, tocmai pentru a putea ajunge în această situație în care să putem bugeta banii pentru pensiile românilor.
Odată un drept intrat în plată, nu se pune problema să nu fie achitat.
Trebuie să găsim soluțiile pt ca aceste plăți ale pensiilor să poată fi efectuate.”, a declarat Marcel Boloș.