Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat că a virat vineri 20% din salariul său către statul român, într-un gest de solidaritate cu cetățenii cu venituri mici și un apel direct către directorii companiilor energetice din subordinea sa să-i urmeze exemplul.
„Înainte de a le cere tuturor colegilor din companiile de stat din subordinea ministerului, e normal ca eu să fac acest gest”, a declarat ministrul. Ivan a transmis public că se așteaptă ca și directorii și membrii consiliilor de administrație și supraveghere să renunțe la 20% din veniturile lor, într-un „element de normalitate”, în contextul dificultăților economice prin care trece România.
Ministrul a subliniat că acest gest simbolic nu rezolvă problemele sistemice ale statului român, dar că poate contribui la conștientizarea responsabilităților celor care conduc instituții și companii de stat. „Cred că te uiți și cu mai multă responsabilitate la ceea ce trebuie să faci direct ca să rezolvi problemele țării tale”, a adăugat Ivan.
Declarația vine în completarea propunerii vicepremierului Dragoș Anastasiu, care sugera renunțarea benevolă la o parte din salariu de către șefii din energie. Ivan a spus că este dispus să își taie și el salariul dacă și ceilalți o fac.
Totodată, ministrul a recunoscut că în unele cazuri directorii sunt plătiți la nivelul pieței pentru performanțele lor, dând exemplul directorului Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, despre care presa a scris că ar câștiga aproximativ 38.000 de euro lunar. Ivan a explicat că Nuclearelectrica are o cifră de afaceri de 4 miliarde de lei și un profit de 1,7 miliarde, comparând situația cu cea a OMV Petrom și Hidroelectrica, companii care gestionează bugete de miliarde și generează profituri semnificative.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.