Ministrul Educației: Modelele actuale din învățământul liceal „nu mai pot continua”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, miercuri, la Senat, că modelele actuale din învăţământul liceal sunt depășite, suprasolicită elevii și nu generează performanță, ceea ce ar putea deveni un risc de securitate națională.

„Modelele pe care le avem la ora actuală în învăţământul liceal nu mai pot continua! Nu au logică curriculară, nu au context adecvat în noile legi ale educaţiei, încarcă prea mult elevii din punct de vedere curricular şi nu generează performanţă în sistem (vezi testele PISA şi alte analize legate de analfabetismul funcţional la nivel liceal), generând în ultimă instanţă un risc de securitate naţională”, a afirmat ministrul, miercuri, în Senat, la „Ora Guvernului”.

Daniel David a subliniat că noile modele educaționale trebuie să reflecte un profil modern al absolventului și să includă reintroducerea disciplinelor de cultură națională, precum gramatică, Istoria României, Geografia României și limba latină.

„Chiar şi oamenii inteligenţi ajung la concluzii false, dacă pornesc de la premise false. Trebuie să pornim de la premisele corecte şi astfel vom ajunge cu toţii, în final, la concluziile corecte”, a precizat ministrul.

În opinia sa, absolventul de liceu trebuie să fie un bun specialist, un bun cetățean, protector al democrației, și să aibă un nivel ridicat de satisfacție a vieții. Acesta a insistat asupra necesității unei reforme structurale care să reducă volumul mare de informație neesențială și să ofere elevilor competențele necesare pentru viitor.

În prezent, Ministerul Educației se află în etapa dezbaterilor privind planurile-cadru pentru liceu, iar Daniel David a încurajat implicarea parlamentarilor în acest proces.

„Interesul manifestat de parlamentarii ţării arată că începem să înţelegem că educaţia şi cercetarea sunt elementele fundamentale ale unei naţiuni. Dincolo de unele excese de limbaj/comportament – inerente în context politic şi reflectând diversitatea ţării pe care trebuie să o luăm aşa cum este – multe probleme ridicate au fost foarte relevante. Voi mai participa la întâlniri cu parlamentarii României ori de câte ori este nevoie şi îmi permite timpul, pentru a ne asigura că susţinem toţi educaţia şi cercetarea ca priorităţi naţionale”, a declarat ministrul Daniel David.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.