Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, declară că industria românească își menține redresarea lunară, iar în luna februarie 2024, în comparație cu aceeași perioadă din 2023, producția industrială a înregistrat o creștere de 0,2%!

”Industria românească își continuă redresarea lunară, înregistrând în luna februarie prima creștere anuală, chiar dacă condițiile externe dificile persistă. Comparativ cu februarie 2023, producția industrială a crescut cu 0,2%. În cadrul acesteia, producția din industria prelucrătoare s-a majorat cu 0,7%, iar cea din industria extractivă cu 2,9%”, a scris duminică ministrul Economiei pe Facebook.

Ştefan Radu Oprea apreciază că industria românească își îmbunătățește competitivitatea și contribuie din ce în ce mai mult la cererea internă, care a fost semnificativ sporită de investițiile publice.

”Programul PSD Fabricat în România, concretizat în programe de sprijin, precum cele destinate industriei prelucrătoare și producției de materiale de construcții, gestionate de MEAT, va accelera creșterea industrială. Nu este întâmplător că cele mai mari creșteri de producție, de 15-20% în februarie 2024 față de februarie 2023, s-au înregistrat la fabricarea substanțelor și produselor chimice, la materialele de construcții (produse din minerale nemetalice) și în industria metalurgică”, a mai scris ministrul.

Potrivit acestuia, ”încetarea declinului industriei românești nu este conjuncturală”.

”De la începutul anului, producția este tot mai mare față de sfârșitul anului trecut. În luna ianuarie, producția industrială a crescut cu 1,1% față de decembrie 2023, iar în luna februarie față de luna ianuarie 2024, cu 10,8%, ceea ce înseamnă o creștere cumulată față de decembrie 2023 de 12%”, a mai transmis ministrul Oprea.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *