Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat, marţi, că va organiza concurs pentru postul de manager la Biblioteca Naţională a României, adăugând că asta nu înseamnă că îl va demite pe Adrian Cioroianu. „Dacă datele cu caracter personal au fost încălcate”, atunci când Adrian Cioroianu a dezvăluit ce teză de doctorat vrea să consulte jurnalista Emilia Şercan, „avem cinci puncte de vedere. Dacă acest aspect nu a putut fi reglat tranşant, instanţa va trebui să se pronunţe din perspectivă juridică”, a explicat ministrul.


În legătură cu scandalul dintre Cioroianu şi Şercan, Raluca Turcan a spus: „Pe acest subiect, există două aspecte: de natură umană, etică, în care poate că un domn ar fi trebuit să fie mai elegant în exprimare cu o doamnă, şi unul de legalitate. Am încurajat dialogul dintre cei doi. Din perspectiva legalităţii, am solicitat un punct de vedere juridic, dacă datele cu caracter au fost încălcate. Avem cinci puncte de vedere. Dacă acest aspect nu a putut fi reglat tranşant, instanţa va trebui să se pronunţe din perspectivă juridică”.

„Cred că dialogul trebuia să fie în nişte limite decente şi nu cred că era cazul să apară astfel de tensiuni în spaţiul public, iar din perspectiva legalităţii, aici există mai multe puncte de vedere – în unele se creează să spunem premisa de a fi încălcată legislaţia cu privire la protecţia datelor protejate. Vom asculta şi opinia comisiei. Pe mine mă interesează ca Biblioteca Naţională să funcţioneze bine şi, dacă există nemulţumiri legate de ocuparea temporară a poziţiei de manager, atunci am pregătit deja procedurile pentru a organiza concursul la Biblioteca Naţională”, a declarat Raluca Turcan, înainte de şedinţa Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor unde a fost chemată pe două teme legate de acuzaţiile de plagiat ale lui Adrian Cioroianu şi expoziţia de tablouri Victor Brauner.

În legătură cu demiterea lui Adrian Cioroianu, Raluca Turcan a spus: „Cert este că nu vorbim despre schimbarea unei persoane, despre înlocuirea sau despre sancţionare, vorbim despre organizarea concursului pentru poziţia de manager la Biblioteca Naţională pentru că, în spatele mai multor apariţii publice pe acest subiect a existat şi argumentul că poziţia este ocupată în momentul de faţă temporar. Aşadar, iarăşi, ca ministrul al Culturii sunt concentrată pe rezolvarea problemelor şi nu pe întreţinerea unor dispute în spaţiul public”, a precizat Raluca Turcan.

Turcan, despre presupusele tablouri false din expoziţia Brauner: „S-a urmărit un scandal public”

Directorul general al Muzeului Naţional de Artă al României, Călin Stegerean, a fost invitat de asemenea în faţa Comisiei de Cultură pentru dezbateri cu privire la lucrările expuse în cadrul expoziţiei Victor Brauner.

Colecţionarii privaţi vor avea un ghid de bune practici în privinţa organizării expoziţiilor.

În ceea ce priveşte expoziţia Brauner de la Muzeul Naţional de Artă, ministrul Culturii consideră că „nu s-a urmărit aflarea adevărului, dacă existau opere care nu erau autentice pentru că, în momentul în care nişte suspiciuni au apărut în spaţiul public, respectivele tablouri fiind în colecţie privată au fost retrase din muzeu şi ca atare, în momentul de faţă nu mai putem evalua prin experţi autenticitatea respectivelor tablouri. Aşadar cred că s-a urmărit un scandal public şi poate chiar o politizare a subiectului şi nu rezolvarea problemei. Din perspectiva mea de ministru, după acele să spunem suspiciuni, am convocat Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi am creat un ghid de bune practici, astfel încât pentru orice expoziţie care se va realiza de acum înainte cu piese din patrimoniul privat, să existe un set de reguli pe care cei care curatoriază acele expoziţii să le respecte, indiferent de muzeul în care se realizează acele expoziţii sau în orice alt spaţiu”, a transmis ministrul Culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *