Aflat duminică la Focşani, la ceremonia dedicată Zilei NATO în România, ministrul Apărării Angel Tîlvăr a subliniat că mediul internaţional de securitate s-a schimbat radical în cei 21 de ani de la aderarea ţării noastre, ceea ce impune o adaptare continuă a NATO şi a Armatei României, potrivit News.ro.

Ministrul Apărării Naţionale a participat, în garnizoana Focşani, alături de militarii Brigăzii 282 Blindate „Unirea Principatelor” şi Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza”, la ceremonia care marchează două decenii de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. În mesajul transmis, Angel Tîlvăr a evidenţiat importanţa apartenenţei la NATO în actualul context geopolitic, dar şi responsabilităţile care vin odată cu aceasta.

„În cei 21 de ani de la aderare, mediul de securitate internaţional s-a schimbat radical. Se impune o adaptare constantă a NATO şi, implicit, a Armatei României pentru a răspunde unui spectru tot mai larg de ameninţări”, a declarat ministrul.

El a adăugat că apartenenţa la NATO a contribuit semnificativ la transformarea instituţiei militare româneşti, consolidând profesionalismul trupelor prin participarea în misiuni internaţionale. Totodată, a reiterat sprijinul ferm al românilor faţă de valorile Tratatului de la Washington, în special Articolul 5 privind apărarea colectivă.

Angel Tîlvăr a transmis şi un mesaj de apreciere către partenerii strategici care au dislocat trupe pe teritoriul naţional, subliniind că prezenţa acestora reflectă unitatea şi solidaritatea Alianţei Nord-Atlantice.

La Bucureşti, ceremonia oficială dedicată Zilei NATO a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale, în prezenţa unor oficiali de rang înalt ai MApN. Drapelele României şi NATO au fost înălţate în garnizoane din întreaga ţară şi în teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militari români.

România a aderat oficial la NATO la 29 martie 2004, iar la 2 aprilie acelaşi an a avut loc ceremonia de arborare a drapelului naţional la sediul Alianţei. Potrivit legislaţiei în vigoare, Ziua NATO este marcată anual în prima duminică din aprilie şi este dedicată democraţiei, spiritului european şi angajamentului euroatlantic al României.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.