Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut joi, cu ocazia manifestărilor de la Constanţa dedicate Zilei Marinei, o întrevedere cu amiralul Ercument Ratlioglu, comandatul Forţelor Navale din Turcia, cei doi oficiali purtând discuţii despre evoluţia situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre, respectiv oportunităţi de cooperare, în context bilateral, regional şi aliat, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat al MApN, Angel Tîlvăr a apreciat buna colaborare dintre forţele armate române şi cele turce, concretizată în evenimente majore de instruire în comun, misiuni de poliţie aeriană, operaţii navale şi prezenţă militară în structurile multinaţionale dislocate pe teritoriul celor două ţări.

„Operaţionalizarea Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră reprezintă rezultatul eforturilor comune şi o dovadă a coeziunii şi solidarităţii statelor riverane semnatare ale iniţiativei: Bulgaria, România şi Turcia. Este imperativ să continuăm să acţionăm coordonat pentru consolidarea securităţii Mării Negre, iar domeniul naval este unul dintre punctele principale de interes”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

Oficialul român a evidenţiat trendul pozitiv al cooperării în domeniul tehnico-militar, precizând că dialogul susţinut reprezintă un instrument valoros pentru întărirea şi dezvoltarea relaţiilor militare dintre România şi Turcia.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews