Plopeni Unul din doi vârstnici din România este afectat de singuratate sau trăiește sentimentul inutilității/ sursă foto Cel Mai Bun Tata

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „ADAPT – Programe de formare adaptate pentru specialiști și îngrijitori informali care lucrează cu persoanele vârstnice”. Inițiativa vizează profesionalizarea și sprijinirea a peste 6.300 de persoane implicate în îngrijirea vârstnicilor, răspunzând astfel nevoii tot mai mari de servicii sociale de calitate, într-un context de îmbătrânire a populației.

Proiectul se va desfășura până în 2029 și cuprinde formarea profesională a specialiștilor și voluntarilor, sprijinirea serviciilor publice de asistență socială și o campanie națională de conștientizare privind riscurile sociale ale persoanelor vârstnice. Printre rezultatele vizate se numără certificarea a 2.000 de lucrători, formarea a 1.000 de îngrijitori informali și organizarea a 50 de mese rotunde în comunități din toată țara.

Valoarea totală a proiectului este de peste 40,6 milioane lei, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, prioritatea Servicii suport pentru persoane vârstnice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.