Ministerul Energiei din România a primit șapte oferte de la investitori privați pentru realizarea unui parteneriat în vederea creării unui terminal de bitum în Portul Constanța. Ministerul își propune să abordeze eficient criza de bitum din România și să poziționeze țara ca lider regional pe piața terminalelor de bitum. Având în vedere că doar 20% din necesarul de bitum este acoperit de producția internă, Ministerul se angajează să sprijine diversificarea activităților Oil Terminal SA, inclusiv prin dezvoltarea unui terminal de bitum în Portul Constanța.

Oil Terminal a purtat discuții și a organizat vizite pe teren pentru investitorii interesați, solicitându-le tuturor să depună oferte pentru constituirea unui parteneriat până la data de 20 decembrie 2023. Șapte dintre cele opt firme înscrise în procedura publică au depus oferte pentru parteneriat: Socar Petroleum SA, Takida Terminal SRL, Frial SA, OMV Petrom SA, Vitaro Energy SRL, Trafigura Pte Ltd și Euronova Energies SA.

„Ne asumăm un rol activ în redefinirea peisajului energetic al României. Prin acest proiect ambițios, nu doar că întărim o companie strategică, așa cum este Oil Terminal, dar și consolidăm o întreagă industrie a materialelor de construcții și a transporturilor în România. Demersul nostru reprezintă un pilon central în asigurarea unei economii durabile și a unei securități energetice și economice robuste, în special în contextul tensiunilor geopolitice actuale”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja.

Următoarea procedură de selecție reprezintă o etapă critică în implementarea strategiei de dezvoltare și a planului de administrare în perioada 2023-2027 a Oil Terminal SA. Decizia finală privind selecția partenerului va fi luată după o evaluare atentă, transparentă și corectă, bazată pe regulile privind societățile listate la bursă, având drept scop impulsionarea economiei și a industriei naționale, precum și asigurarea unei poziții solide a României pe piața regională de bitum.

Terminalul de bitum propus va fi amplasat pe platforma existentă a Secției Platformă Port din Portul Constanța, Dana 69, pentru care Oil Terminal are încheiat un contract de închiriere cu Administrația Porturilor Maritime Constanța. Poziționarea strategică a platformei oferă avantaje remarcabile prin accesul la toate căile de transport (maritim, feroviar și rutier).

Oil Terminal SA Constanța, înființată în baza Legii 15/1990 și a Hotărârii de Guvern nr. 1200/1990, este o societate publică listată la Bursa de Valori București din 1998, cu un capital social de 299,7 milioane de lei. Specializată în servicii de manipulare și depozitare pentru țiței și produse petroliere, compania deține acorduri de concesiune pentru exploatarea infrastructurilor critice și este strategic situată la intersecția importantelor coridoare de transport. Cu o experiență de peste 125 de ani, Oil Terminal dispune de facilități extinse, inclusiv șapte doci operaționale în Portul Constanța și trei depozite cu o capacitate totală de 1,4 milioane m3.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *