Deputatul Mihai Fifor (PSD) afirmă că înghețarea veniturilor românilor până la finele lui 2026 este un lucru de neacceptat și că PSD va susține ferm în Coaliție respectarea mecanismului salariului minim european.
„România are nevoie de creștere, nu de austeritate de dragul austerității”
Mihai Fifor a reacționat dur după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat intenția de a îngheța salariile, pensiile și salariul minim până la sfârșitul anului 2026. Într-o postare pe Facebook, liderul PSD Arad a avertizat că o astfel de măsură ar lovi direct în nivelul de trai al populației și ar accentua recesiunea.
„Înghețarea veniturilor românilor până la finele lui 2026 este un lucru de neacceptat! România are nevoie de creștere, nu de austeritate de dragul austerității”, a declarat Fifor.
El a subliniat că măsura vine într-un moment în care românii resimt deja o scădere reală a veniturilor, iar economia dă semne clare de încetinire.
Câștigurile reale, în cădere liberă
Potrivit datelor oficiale, câștigul salarial mediu net a scăzut în luna august cu 5,5% în termeni reali, iar inflația rămâne la un nivel ridicat, de 9,9%, cea mai mare din Uniunea Europeană.
„Ajustat cu inflația, acest indicator arată că peste 94% dintre angajați muncesc mai mult pentru mai puțin. Puterea de cumpărare s-a redus dramatic, iar consumul intern este în cădere liberă. În aceste condiții, înghețarea veniturilor nu ar aduce stabilitate, ci ar accentua recesiunea și ar lovi direct în oameni”, a explicat Mihai Fifor.
PSD promite lupta pentru salariul minim european
Deputatul social-democrat a precizat că PSD va insista, în cadrul coaliției de guvernare, ca Guvernul să respecte mecanismul salariului minim european, care impune creșterea acestuia în funcție de evoluțiile economice.
„Vom susține categoric în Coaliție ca Guvernul să respecte mecanismul salariului minim european. România are nevoie de politici care protejează veniturile și stimulează economia, nu de măsuri de austeritate prezentate drept reforme”, a transmis Fifor.
El a amintit că acest mecanism a fost adoptat la nivel european cu sprijinul europarlamentarilor PSD și a fost transpus în legislația națională printr-un act normativ elaborat de partid.
„Salariul minim nu poate fi înghețat”
„Datorită acestor reglementări, salariul minim este singurul venit care nu poate fi înghețat prin decizia Guvernului Bolojan. Așadar, discuția din Coaliție nu va fi dacă salariul minim crește, ci cu cât”, a precizat Mihai Fifor.
El a adăugat că PSD rămâne consecvent în apărarea dreptului la un trai decent și la o economie care să lucreze pentru oameni, nu împotriva lor.
„Românii au nevoie de încredere, de venituri corelate cu realitatea și de o guvernare care să protejeze munca cinstită”, a conchis Fifor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești și pe Facebook.