Microbuz școlar implicat în accident. Mai mulți copii duși la spital. Planul Roșu activat




Un microbuz școlar a fost implicat într-un accident rutier grav în Tărtășești, iar noile informații arată că în total 13 persoane se aflau în vehicul și în zona impactului, dintre care 11 copii și 2 adulți. Toți au fost evaluați medical la fața locului de echipajele de intervenție sosite de urgență.
Microbuz școlar, bilanț actualizat: copii transportați la spitale din București și Târgoviște
Potrivit autorităților, în urma accidentului în care a fost implicat acest microbuz școlar, cinci persoane – patru minori și un adult – vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare. Dintre copii, trei vor ajunge la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, iar al patrulea va fi dus la o unitate medicală din Târgoviște. Toți sunt conștienți și cooperanți, potrivit medicilor.
Restul persoanelor implicate în accidentul cu microbuz școlar au primit îngrijiri la fața locului, fără a necesita transportul la spital. Între timp, autoritățile au anunțat dezactivarea Planului Roșu de Intervenție, semn că situația este sub control.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul în care a fost implicat acest microbuz școlar, în timp ce traficul în zonă rămâne afectat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.