Direcţia Naţională Anticorupţie susţine eforturile naţionale şi europene de luptă împotriva corupţiei şi întărire a încrederii în sistemul judiciar, în contextul publicării Raportului Comisiei Europene privind statul de drept.
Într-un comunicat transmis după prezentarea documentului european, DNA subliniază „angajamentul ferm” de a contribui la consolidarea statului de drept şi de a combate eficient corupţia din România. Instituţia reiterează faptul că activitatea sa se va concentra în continuare pe domenii cu risc ridicat, precum administraţia centrală şi locală, sectorul energetic, sănătatea şi achiziţiile publice.
Potrivit raportului CE, autorităţile române înregistrează rezultate pozitive, iar DNA a obţinut, în 2024, 391 de condamnări definitive, în ciuda unui volum de muncă ridicat şi a numeroaselor posturi vacante. Procurorii anticorupţie precizează că aceste performanţe au fost posibile datorită profesionalismului personalului, stabilităţii echipei şi dotării instituţionale moderne.
DNA mai arată că percepţia cetăţenilor şi încrederea în instituţiile judiciare sunt cruciale pentru succesul luptei anticorupţie, motiv pentru care acţionează transparent, profesionist şi cu respect faţă de lege şi societate.
Totodată, instituţia susţine direcţiile strategice din viitoarea Strategie naţională anticorupţie post-2025, care vizează educarea şi conştientizarea tinerilor în privinţa corupţiei, încă din etapele incipiente ale formării lor profesionale.
DNA recunoaşte că, în ciuda progreselor, „nivelul corupţiei din sectorul public este perceput ca fiind ridicat”, dar promite că îşi va concentra resursele pentru a reduce vulnerabilităţile şi va respecta toate recomandările europene.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.