Ministerul Sănătății vrea să schimbe radical modul în care medicii de familie și cei din policlinici își decontează serviciile medicale: fără cod de confirmare primit pe SMS de la pacient, nu se decontează nimic! Măsura, inspirată din sistemul de plată online, este menită să oprească falsificarea serviciilor medicale, spune ministrul Alexandru Rogobete.

În practică, însă, medicii avertizează că această „inovație” poate aduce blocaje uriașe. Dacă pacientul nu primește codul la timp sau nu răspunde, consultația ar putea rămâne nevalidată – chiar dacă a avut loc corect, cu acte în regulă.

„E un supercontrol care pornește de la ideea că toți medicii vor să fure”, acuză medicii de familie și cei din ambulatoriu. Mulți vorbesc despre un nou obstacol birocratic, inutil și chiar abuziv.

În prezent, validarea serviciilor se face cu cardul de sănătate, dar noua metodă ar impune un pas suplimentar, controversat și greu de aplicat mai ales în zonele rurale sau în cazul pacienților fără telefon.

Premierul Ilie Bolojan susține inițiativa, afirmând că e parte din pachetul de măsuri pentru „reducerea risipei în Sănătate”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.